AMITRIPTILINA fiole

Citeste prospectul medicamentului AMITRIPTILINA fiole si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii: Sindroame depresive cu componenta anxioasa, in psihoze sau nevroze de natura endogena sau reactiva; enurezis nocturn; algii rebele; migrena, nevralgii, dureri in cancer.

Prezentare farmaceutica: Drajeuri continand amitriptilina clorhidrica 25 mg (flac. cu 50 buc.); fiole a 5 ml solutie apoasa injectabila continand amitriptilina clorhidr. 50 mg (cutie cu 100 buc.).

Actiune terapeutica: Antidepresiv triciclic cu proprietati sedative si antianxioase (efectul antidepresiv se instaleaza dupa 1-3 saptamani de tratament); analgezic, anticolinergic central si periferic.

Mod de administrare: In starile depresive, oral 3-6 drajeuri sau 75, 150 mg/zi (in 2-3 prize, seara o doza mai mare), mai mult la bolnavii spitalizati (100-300 mg/zi); mai putin la tineri si batrani (50 mg/zi); doza de intretinere obisnuita la adulti este de 50-100 mg/zi; la nevoie se injecteaza intramuscular 20-50 mg de 3-4 ori/zi, continuand tratamentul pe cale orala. In enurezisul nocturn, la copii sub 6 ani, 10 mg la culcare; la copii de 6-10 ani, 10-20 mg/zi; la copii de 11-16 ani, 25-50 mg/zi. In migrene si alte algii rebele, oral 12,5-25 mg de 3 ori/zi, la nevoie injectii intramusculare a 25-50 mg, de 2 ori/zi.

Reactii adverse: Uneori sedare, uscaciunea gurii, constipatie, mictiune dificila, tahicardie, tulburari de acomodare, tremor, rareori hipotensiune arteriala, sudoratie, foarte rar tulburari extrapiramidale, discrazii sanguine, convulsii. In starile depresive poate creste riscul suicidar, prin dezinhibitie (este necesara supravegherea bolnavului); uneori se produce o inversare rapida a dispozitiei, cu fenomene maniacale, la psihotici (schizofrenie, paranoia) favorizeaza uneori aparitia delirului.

Contraindicatii: Alergia la amitriptilina, infarctul miocardic (in perioada de refacere), aritmiile, blocul cardiac de diferite grade, insuficienta hepatica grava, glaucomul cu unghi ingust, adenomul de prostata, psihoza maniacala reprezinta contraindicatii; se va evita in primul trimestru de sarcina, in timpul alaptarii si la copiii sub 6 ani; prudenta la epileptici (favorizeaza crizele convulsive), hepatici, cardiaci, coronarieni, hipertiroidieni.

Prudenta in tratamentul ambulator la soferi, muncitori care lucreaza cu aparate de precizie etc. (diminueaza performantele psihomotorii); asocierea cu electrosocul poate fi periculoasa; se recomanda ca tratamentul sa fie intrerupt cu cateva zile inaintea interventiilor chirurgicale. Folosirea bauturilor alcoolice trebuie evitata; prudenta in asocierea cu hipnotice, tranchilizante si alte deprimante centrale (potentare); nu se asociaza cu IMAO (reactii toxice grave), asocierea cu alte antidepresive impune multa prudenta; atentie la asocierea cu anticolinergice, simpatomimetice directe (adrenalina, noradrenalina, izoprenalina), hormoni tiroidieni (doze mai mici din acestea, supraveghere medicala); efectul antihipertensiv al guanetidinei si clonidinei este antagonizat. Amitriptilina se foloseste numai sub control medical.

Producator: Terapia

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Sapilent si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Boala depresiva,...
Citeste prospectul medicamentului Sapilent, drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Boala...
Citeste prospectul medicamentului Nortriptilina si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Tratamentul simptomatic...