Electovit, comprimate filmate

Citeste prospectul medicamentului Electovit, comprimate filmate  si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii terapeutice: Hipovitaminoza in perioada de crestere; batrani; sarcina; alaptare; boli infectioase; postoperator; convalescenta dupa diferite boli care au spoliat organismul in vitamine si i-au scazut rezistenta; dezechilibre alimentare; malnutritie; sustinerea efortului si favorizeaza actiunea refacerii la sportivi.

Compozitie: Comprimate filmate continand clorhidrat de tiamina: 6 mg; riboflavina: 6 mg; clorhidrat de piridoxina: 3 mg; ciancobalamina: 0,002 mg; pantotenat de calciu: 10 mg; nicotinamida: 10 mg; fosfat de calciu bibazic: 50 mg.

Actiune farmacoterapeutica: Vitaminele sunt substante organice reclamate de organismul uman in cantitati mici pentru diverse procese metabolice. Ele nu sunt sintetizate in organism sau sunt, dar in cantitati prea mici ori insuficiente desfasurarii ciclurilor metabolice. Deficitul vitaminic poate rezulta dintr-o dieta inadecvata, datorata posibil unor cerinte crescute, fie in timpul sarcinii, fie induse de unele stari patologice, fie de interactia cu unele medicamente.

Vitaminele pot fi folosite clinic pentru tratamentul preventiv si curativ al unui deficit specific, iar detalii privitoare la utilizarea lor in ceea ce priveste indicatia si modul de administrare sunt specificate in monografiile de specialitate. Aportul excesiv de vitamine hidrosolubile are un mic efect indezirabil, acestea excretandu-se rapid pe cale urinara, dar ingestia excesiva de vitamine liposolubile care se acumuleaza in organism constituie un potential pericol. Se considera in general ca persoanele sanatoase care au o dieta normala, echilibrata nu ar avea nevoie de suplimentare exogena de vitamine. Dupa unii autori, vitaminele alese de masa larga a populatiei care se automedicheaza nu constituie adeseori exact cele in care organismul lor este deficitar.

Efectele toxice ale supradozarii unor vitamine hidrosolubile ca si a unora liposolubile sunt foarte bine stabilite desi dozele nutritive de vitamine nu produc nici un rau. Dupa teoria altor autori se considera ca interesul pentru terapia vitaminica trebuie sa se concentreze pe indicatiile suplimentarii lor la grupa populationala cu risc-populatia carentata-aceasta referindu-se la nou-nascutii deficitari in vitamine, femeile gravide si care alapteaza si anumite grupe ce necesita suplimentari. Alti autori au specificat ca vitaminele trebuie suplimentate la copiii intre 6 luni si 2 ani, dar preferabil pana la varsta de 5 ani, considerand ca dieta scolarilor si a adolescentilor aduce suficiente principii nutritive pentru a nu mai reclama si aport vitaminic din exterior. Vitaminele sunt indispensabile pentru cresterea normala, dezvoltarea, rezistenta si statusul fiziologic al organismului. Ele au rol in metabolismul carbohidratilor, grasimilor si proteinelor. Sunt parte constituenta a sistemelor enzimatice. Adaosul de vitamine este esential in cazul unei alimentatii zilnice inadecvate.

Contraindicatii: Nu se administreaza la parkinsonieni.

Mod de administrare: Cate 2-4 comprimate filmate/zi.

Interactiuni medicamentoase: Nu se asociaza cu levodopa, deoarece pridoxina impiedica efectul levodopei.

Forma de prezentare: Flacon cu 30 comprimate filmate.

Conditii de pastrare: A se feri de lumina, caldura si umiditate.

Producator: Sicomed

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Vrei sa iti intaresti imunitatea in mod natural? Doresti sa arati mereu tanar/a? Daca da, atunci acest...
Deficienta de vitamina este mult mai prezenta la inceput de primavara. Fara necesarul de vitamine, ne simtim...
Consumul de fructe si legume nu iti asigura o viata sanatoasa, daca nu stii cum sa profiti...