Esti mare amator de branza? Preferi o telemea de calitate superioara? Daca da, ti-am pregatit o reteta cu dedicatie. Poti prepara telemeaua preferata acasa din doar cateva ingrediente! Nu trebui sa fii vreun/o specialist/a! Aceasta reteta e foarte simplu de pus in practica!
Telemea de casa. Ingrediente:
- 2 litri de lapte(de preferat de casa. Poate cunosti pe cineva cu vacuta)
- 8 grame de sare/ o lingurita;
- 3 oua mari/4 medii;
- 200 grame de iaurt/ un pahar;
Telemea de casa. Mod de preparare:
- toarna laptele intr-un vas(o cratita mica);
- adauga sarea;
- amesteca bine;
- pune cratita pe foc si lasa laptele sa se infierbante;
- bate ouale intr-un castron, folosind o furculita;
- adauga in castron iaurtul si amesteca inca o data foarte bine. Ar trebui sa obtii o compozitie omogena;
- da focul la mic, in momentul cand laptele ajunge in punctul de fierbere(va face o usoara spuma sau se va umfla, cum se spune in popor);
- adauga in cratita compozitia de oua si iaurt;
- amesteca fara oprire, pana cand zerul va incepe sa se separe de branza;
- pregateste vasul in care vei scurge si vei modela telemeaua. Poti folosi, de exemplu, o strecuratoare intr-un castron adanc. Acopera strecuratoarea cu un prosop de bucatarie/ tifon impaturit in mai multe;
- transfera compozitia din cratita in strecuratoarea pregatita, pentru a separa branza de zer;
- strange marginile prosopului deasupra, apoi strange un pic branza;
- uniformizeaza telemeaua cu o lingura;
- acopera suprafata branzei cu un prosop si pune o greutate peste ea. Nu uita sa pui un vas sub strecuratore, deoarece inca se va elibera zer;
- lasa branzica la presa circa 3 ore;
- scoate telemeaua din prosop si transfer-o pe un tocator.
- feliaza telemeaua si consum-o la micul dejun!
Spor la treaba si pofta buna!
Citeste si: Cum sa faci SALATA de LEURDA cu OUA si BRANZA