Simvacard 10 mg

Citeste prospectul medicamentului Simvacard 10 mg si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii terapeutice: Simvacard este utilizat pentru scaderea concentratiilor plasmatice ale colesterolului si trigliceridelor.

Concentratiile plasmatice crescute ale colesterolului pot duce la aparitia bolii cardiace ischemice, prin favorizarea aparitiei aterosclerozei coronariene (scleroza si obstructia arterelor care vascularizeaza cordul).

Ateroscleroza coronara poate determina dureri precordiale (numite angina pectorala) si infarct miocardic. Simvacard este recomandat pacientilor cu aceste afectiuni pentru prelungirea vietii, reducerea riscului de aparitie a infarctului miocardic sau accidentelor vasculare cerebrale, reducerea riscului de a suferi interventii chirurgicale la nivelul coronarelor, intarzierea progresiei aterosclerozei la nivel coronarian si incetinirea dezvoltarii unor noi placi aterosclerotice.

Va rugam sa cititi cu atentie acest prospect, deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.

1.CE ESTE SIMVACARD SI PENTRU CE ESTE UTILIZAT?

Ce contine acest medicament?

Simvacard 10

Un comprimat filmat contine simvastatina 10 mg si excipienti: nucleu: lactoza anhidra, celuloza microcristalina, amidon pregelatinizat, butilhidroxianisol, stearat de magneziu, talc; film: hidroxipropilceluloza, metilhidroxipropilceluloza, talc, dioxid de titan (E 171).

Simvacard 20

Un comprimat filmat contine simvastatina 20 mg si excipienti: nucleu: lactoza anhidra, celuloza microcristalina, amidon pregelatinizat, butilhidroxianisol, stearat de magneziu, talc; film: hidroxipropilceluloza, metilhidroxipropilceluloza, talc, dioxid de titan (E 171).

Simvacard 40

Un comprimat filmat contine simvastatina 40 mg si excipienti: nucleu: lactoza anhidra, celuloza microcristalina, amidon pregelatinizat, butilhidroxianisol, stearat de magneziu, talc; film: hidroxipropilceluloza, metilhidroxipropilceluloza, talc, dioxid de titan (E 171).

Grupa farmacoterapeutica: medicamente hipolipemiante, hipocolesterolemiante, hipotrigliceridemiante, inhibitoare ale HMG-CoA reductazei.

Simvacard modifica echilibrul dintre utilizarea si productia colesterolului la nivel tisular. In principal, reduce sinteza de colesterol in ficat (cea mai importanta sursa de colesterol din organism) si creste eliminarea colesterolului din circulatie la nivel hepatic. Simvacard scade semnificativ concentratia LDL colesterolului si a compusilor lipidici numiti trigliceride si creste concentratia HDL colesterolului, care se considera ca inlatura colesterolul de la nivelul vaselor. Prin asocierea Simvacard cu o dieta corespunzatoare, puteti echilibra aportul de colesterol, respectiv productia de colesterol in organismul dumneavoastra.

2. CE TREBUIE CUNOSCUT INAINTE DE A UTILIZA SIMVACARD

Cand nu trebuie sa utilizati Simvacard?

Simvacard este contraindicat in caz de:

- hipersensibilitate la simvastatina, alte statine sau la oricare dintre excipientii produsului;

- boli hepatice active; cresteri persistente inexplicabile ale transaminazelor serice, porfirie;

- sarcina si alaptare (vezi pct. Sarcina si alaptarea).

Ce precautii speciale trebuie luate la utilizarea Simvacard?

Medicul dumneavoastra trebuie sa fie informat cu privire la toate problemele de sanatate pe care le aveti sau pe care le-ati avut, inclusiv alergii de orice tip, consum de cantitati mari de alcool etilic sau daca ati avut boli hepatice in antecedente.

La copii sub 18 ani, nu se recomanda utilizarea Simvacard, deoarece nu au fost demonstrate siguranta si eficacitatea produsului la aceasta grupa de varsta.

Ce trebuie cunoscut atunci cand se utilizeaza Simvacard in asociere cu alte medicamente?

Medicul dumneavoastra trebuie informat despre toate medicamentele pe care le utilizati in prezent sau pe care intentionati sa le utilizati, inclusiv cele care se elibereaza fara prescriptie medicala. Este deosebit de important ca medicul dumneavoastra sa stie daca utilizati ciclosporina (medicament imunosupresor), anticoagulante (medicamente care inhiba coagularea sangelui), cum sunt warfarina, fenprocumon, acenocumarol, medicamente antimicotice (medicamente impotriva bolilor produse de fungi, de exemplu itraconazol sau ketoconazol), derivati ai acidului fibric (bezafibrat, fenofibrat si gemfibrozil), antibiotice cum sunt eritromicina sau claritromicina, inhibitori ai proteazei HIV (de exemplu indinavir, ritonavir si sequinavir), antidepresive (nefazodona) sau niacina (acid nicotinic) in doze mai mari de 1g pe zi.

Intervalul de timp dintre administrarea statinei si niacinei este de 1 ora inainte si 4 ore dupa administrarea statinei.

In cazul in care vi se prescriu alte medicamente, spuneti medicului dumneavoastra ca folositi Simvacard.

Se poate utiliza Simvacard in timpul sarcinii si alaptarii?

Este contraindicata utilizarea Simvacard in timpul sarcinii si alaptarii.

Femeile de varsta fertila trebuie sa utilizeze Simvacard doar daca este foarte putin probabil sa apara sarcina. In cazul in care apare sarcina in timpul utilizarii medicamentului, intrerupeti tratamentul si adresati-va medicul dumneavoastra.

In general, in timpul sarcinii si alaptarii cereti sfatul medicului inainte de a utiliza orice medicament.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Simvacard nu influenteaza negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Ce trebuie cunoscut in caz de supradozaj cu Simvacard?

In caz de supradozaj sau in cazul ingestiei accidentale a comprimatelor filmate de catre un copil, adresati-va medicului dumneavoastra sau la cel mai apropiat spital.

3.DOZE SI MOD DE ADMINISTRARE

Cum trebuie sa utilizati Simvacard?

Doza de Simvacard trebuie stabilita de catre medicul dumneavoastra.

Doza initiala recomandata este de 10-20 mg simvastatina zilnic, administrata in priza unica, seara. Medicul dumneavoastra va poate creste doza pana la 80 mg simvastatina pe zi, administrata in priza unica, seara.

Medicul dumneavoastra va poate prescrie doze mai mici, mai ales daca utilizati concomitent ciclosporina sau daca aveti afectiuni renale. Continuati tratamentul cu Simvacard pana cand medicul dumneavoastra va recomanda intreruperea acestuia. Concentratia colesterolului poate creste din nou dupa terminarea tratamentului.

Utilizati medicamentul respectand recomandarilor medicului. Totusi, daca uitati sa luati o doza, nu utilizati ulterior o doza dubla pentru a compensa doza omisa. Continuati tratamentul respectand schema terapeutica recomandata de catre medicul dumneavoastra.

4. REACTII ADVERSE

Simvacard este in general bine tolerat. Reactiile adverse sunt in general moderate si de durata scurta. Cele mai frecvente reactii adverse sunt tulburarile digestive. Reactii adverse mai putin frecvente sunt astenia si cefaleea. Reactii adverse mai rare sunt durerile, sensibilitatea si slabiciunea musculara.

Manifestarile musculare pot fi grave. De aceea, daca simtiti dureri musculare, sensibilitatea si slabiciunea musculara adresati-va imediat medicului dumneavoastra. Alte reactii adverse rare sunt afectiunile hepatice (de exemplu icter sau hepatita), hipersensibilitatea la utilizarea medicamentului si reactii alergice cu o mare varietate de manifestari, inclusiv dureri articulare, febra sau dispnee.

Adresati-va medicului dumneavoastra, in cazul aparitiei uneia dintre manifestarile descrise mai sus.

Pastrare

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.

Nu sunt necesare conditii speciale de pastrare.

A nu se lasa la indemana copiilor.

Ambalaj

Simvacard 10

Cutie cu 2 blistere a cate 14 comprimate.

Simvacard 20

Cutie cu 2 blistere a cate 14 comprimate

Cutie cu 6 blistere a cate 14 comprimate.

Simvacard 40

Cutie cu 2 blistere a cate 14 comprimate.

Producator

Zentiva, a.s., Republica Ceha

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...
Citeste prospectul medicamentului Wilzin si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Wilzin este un...
Citeste prospectul medicamentului Wellferon, injectabil si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Wellferon...