Travocort

Citeste prospectul medicamentului Travocort si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii: Tratamentul initial al dermatomicozelor la care sunt prezente modificari cutanate inflamatorii sau eczematoase.

Actiune terapeutica: Produs dermatologic pentru aplicare externa.

Compozitie: 1 g crema contine 10 mg isoconazolnitrat si 1 mg difluocortolon-21-valerat.

Contraindicatii: Procese patologice cutanate specifice (lues, TBC), varicela, reactii vaccinale, dermatita periorala, rozacee; va fi evitata, din principiu, aplicarea in primul trimestru al sarcinii, mai ales pe suprafete mari sau in aplicatii prelungite. Hipersensibilitate la cetilstearilalcool.

Reactii secundare: In cazuri rare, fenomene de iritatie sau reactii alergice tegumentare. Dupa aplicatii intinse pe suprafete mari si/sau prelungite sunt posibile: atrofia pielii, teleangiectazie, striuri, aparitii acneiforme, dermatita periorala si hipertricoza, precum si modificari sistematice prin reabsorbtia corticoidului. Atentie: la nou-nascutii ale caror mame au urmat in timpul sarcinii sau alaptarii un tratament aplicat pe o suprafata mare sau timp indelungat (posibia reducere a functiei glandei suprarenale). Recomandari: La infectii mixte bacteriene cu germeni gram negativi poate fi necesar un tratament specific complementar.

Mod de administrare: In general, aplicatiile se fac de doua ori pe zi, atat timp cat persista manifestarile inflamatorii, totusi nu mai mult de 2 saptamani. In continuare sau dupa, se va aplica tratamentul cu Travogen crema lipsita de corticoizi.

Forma de prezentare: Tub cu 15 g crema.

Producator: Schering AG