Cum sa faci PASTE cu CALAMARI

Calamarii sunt foarte gustosi, mai ales, in combinatie cu pastele. Daca vrei o mancare foarte potrivita pentru acest sezon, nu sta pe ganduri si urmeaza reteta de mai jos!

Ingrediente paste cu calamari(4 portii):

- 900 grame de calamari (medii)

- 300 grame de paste (fettuccine ori in forma de scoici)

- o jumatate de legatura de patrunjel;

- 8 linguri de ulei extravirgin de masline;

- 4 linguri de suc de lamaie;

- coaja rasa de la o lamaie mica;

- sare;

- piper;

- fulgi de chili

Mod de preparare:

- scoate pielea calamarilor cu punctisoare visinii incepand de la coada, din acea zona se desprinde foarte usor.

- trage afara capul (tentaculele). Va iesi cu un intestin care trebuie indepartat.

- curata tubul alb in interior. Initial, iese un os transparent cu aspect de plastic si apoi scoate tot ce e gelatinos in interior. Introdu tubul sub jet de apa si curata interiorul bine

- cura capul: intre tentacule este un cartilaj cu un punct negru in mijloc, scoate-l strangand de la baza asa cum ai elimina un cos ; taie ochii folosind o foarfeca sau un cutit.

- taie tuburile inele.

- pune calamarii intr-un bol si adauga peste ei coaja si sucul de lamaie, uleiul, patrunjelul tocat fin, sarea si chili-ul.

- adauga putina apa rece cat sa stea calamarii lejer in marinata.

- baga calamarii la frigider sa se marineze circa 6 ore.

- pune pastele la fiert in multa apa cu sare conform instructiunilor de pe pachet. Fii atent sa le scoti cu 1-2 minute inainte de a expira timpul.

- scoate calamarii din marinata si scurge-i cat poti de bine.

- incinge o tigaie/cratita larga si adauga calamarii in ea. Soteaza scurt, in jur de 90 secunde, pana inelele devin albe.

- scoate calamarii intr-un bol.

- cand pastele sunt aproape de a fi scoase din apa, pune restul de marinata in tigaia in care ai sotat calamarii. Adu marinata la fierbere si in acel moment adauga pastele scurse.

- fierbe pastele in marinata pentru inca 1-2 minute, pana nu se mai vede aproape deloc lichid in tigaie.

- amesteca des sa se acopere pastele cu sos.

- la final, adauga calamarii si putin piper macinat, apoi amesteca din nou. Serveste pastele cu calamari imediat.

Pofta buna!