Nu exista om care n-a vorbit, macar o data in viata, cu sinele sau cu animalul sau de companie. Daca un astfel de monolog se intampla in intimitate, nu e bai. Problemele apar atunci cand te afli in societate. Exista riscul major sa primesti o eticheta de nebun din partea oamenilor. Sigur ca amprenta poate fi eronata. Daca vorbesti singur in soapta, toci marunt din buze si iti vezi de drumul tau, fara tulburari grave de comportament, atunci nu esti sarit de pe fix. Mintea doar incearca sa rezolve anumite situatii sa te impinga catre deciziile cele mai bune. Implicarea, uneori, e atat de mare incat pierzi contactul cu realitatea si in felul acesta ajungi sa scapi cuvinte cu voce tare, fara sa constientizezi fenomenul. In plus, cand vorbesti de unul singur, diminuezi intensitatea emotionala care te ingreuneaza cateodata mai mult decat poti suporta.
De altfel, multi copii vorbesc, la un moment dat, singuri. Asta nu inseamna ca sunt anormali. Din contra, monologul ii ajuta sa se adapteze mai usor lumii adultilor, sa-si dezvolte imaginatia si sa se exprime.
Cand devine monologul un pericol?
Monologul nu mai e sanatos in asociere cu elemente negative. Daca ruperea de realitate inseamna episoade lungi, violente, autodistructive, incoerente, atunci vorbim despre o afectiune psihica(psihoza/tulburare mentala).
Un individ care sufera un episod psihotic nu e greu de recunoscut. In comparatie cu persoana care doar vorbeste cu sinele pentru a rezolva o situatie sau pentru a se calma, psihoticul va avea halucinatii, va intra in delir, va vorbi incoerent si chiar poate reprezenta un pericol pentru ceilalti.
Schizofrenia
O forma grava de tulburare psihotica este schizofrenia, care, din pacate, nu se vindeca. In schimb, poate fi tinuta sub control cu un tratament adecvat. Simptomele sunt: paranoia, halucinatii, lipsa inteligentei emotionale, schimbari de comportament, discurs dezorganizat, izolare sociala, sentiment de teama.
