Cosmegen

Citeste prospectul medicamentului  Cosmegen si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii:

Tumora Wilms: Tumora Wilms este neoplasmul care raspunde cel mai frecvent la Cosmegen. Folosind o terapie combinata cu doze reduse atat de dactinomicina cat si de radiatii, ameliorarea obiectiva temporara poate fi la fel de buna si de durata mai lunga decat daca se folosesc in monoterapie doze crescute din fiecare.

In Studiul National al tumorii Wilms, terapia combinata cu dactinomicina si vincristina, asociata chirurgiei si radioterapiei, a imbunatatit semnificativ prognosticul pacientilor din stadiile II si III. Dactinomicina si vincristina au fost administrate in sapte cicluri de tratament, terapia de intretinere continuand pentru aproximativ 15 luni. Radioterapia postoperatorie la pacientii din stadiul I si chimioterapia optima combinata pentru cei din stadiul IV au dat rezultate variabile. Prin administrarea combinata a radiatiilor, dactinomicinei si vincristinei, aproximativ 70% din metastazele pulmonare au disparut. Rabdomiosarcom: Prin administrarea dactinomicinei in rabdomiosarcom, care la fel ca si alte sarcoame ale tesuturilor moi este radio-rezistent, s-a obtinut regresia temporara a tumorii iar rezultatele subiective au fost benefice. Cateva grupuri au raportat folosirea cu succes, in variate combinatii terapeutice a ciclofosfamidei, vincristinei, dactinomicinei si doxorubicinei hidroclorid. Combinatiile eficiente au inclus vincristina si dactinomicina; vincristina, dactinomicina si ciclofosfamida (terapia VAC); si toate cele 4 medicamente administrate unul dupa altul. In prezent, la copii, cel mai eficient tratament al rabdomiosarcomului inoperabil sau metastazat este chimioterapia VAC. Doua treimi din acesti copii au prezentat o evolutie buna fara semne de boala timp de aproximativ trei ani dupa diagnostic. Carcinom de testicol si uter: Folosirea secventiala a dactinomicinei si methotrexatului, impreuna cu monitorizarea atenta a nivelurilor gonadotrofinei corionice umane pana la valoarea normala, a avut ca rezultat supravietuirea majoritatii femeilor cu coriocarcinom metastazat.

Pagina 1/15

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...
Citeste prospectul medicamentului Wilzin si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Wilzin este un...
Citeste prospectul medicamentului Wellferon, injectabil si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Wellferon...
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare