ESTROFEMŽ, tablete

Citeste prospectul medicamentului Estrofem, tablete si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii terapeutice: Sindromul de deficienta estrogenica, prevenirea osteoporozei la femeia in postmenopauza expusa riscului de fractura. La femeia cu uter intact a se lua in considerare terapia combinata.

Compozitie: estradiol 2mg/4mg.

Prezentare farmaceutica: Disc calendaristic cu 28 tablete albastre/galbene (administrare orala).

Posologie si mod de administrare: 1 tableta/zi administrata fara intrerupere: femeile histerectomizate si cele aflate in postmenopauza pot incepe tratamentul in oricare zi; cele care mai au ciclu menstrual pot incepe tratamentul in a 5-a zi de sangerare. Doza crescuta de 4 mg 17 beta-estradiol este indicata acelor femei la care remisiunea simptomelor vasomotorii nu se obtine la doza de 2 mg 17 beta-estradiol.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la componente, neoplasm de san suspectat, cunoscut, sau in antecedente, neoplazie de natura estrogenica suspectata sau cunoscuta (ex. neoplasm de endometru), porfirie.

Precautii: Tratamentul cu estrogen necombinat poate creste riscul hiperplaziei de endometru si a neoplasmului de endometru, risc ce poate fi evitat daca se administreaza o doza minima de progesteron cel putin 10 zile ale fiecarui ciclu menstrual. Studiile au aratat ca la doze mici de estrogeni administrate in perioade scurte de timp mortalitatea prin cancer de san nu este crescuta, in timp ce o folosire indelungata a estrogenilor - mai mult de 10 ani - poate determina o crestere minora a incidentei cancerului de san. Inaintea initierii terapiei estrogenice este necesara o anamneza completa: antecedente medicale si familiale, precum si o examinare fizica si ginecologica.

Se va exclude daca este cazul - hiperplazia/malignitatea la pacientele cu uter intact care au urmat terapie estrogenica necombinata sau cele cu uter intact ce prezinta sangerari pasagere de etiologie necunoscuta. Se va face monitorizarea periodica a testelor hepatice la pacientele ce sufera de afectiuni acute sau cronice sau au in antecedente afectiuni hepatice cu permanentizarea unor modificari biochimice; a pacientelor cu afectiuni tromboembolice in prezent sau in antecedente; a pacientelor aflate in tratament pentru hipertensiune arteriala, epilepsie, migrene, diabet zaharat, astm sau insuficienta cardiaca. Prin administrare de estrogeni un uter fibromatos preexistent poate creste in volum iar simptomatologia endometriozelor poate fi exacerbata.

Daca apar sangerari neregulate si anormale se va stabili diagnosticul prin aspiratie sau chiuretaj biopsic pentru a exclude un posibil uter malign. Estrogenii nu vor fi administrati fara examene fizice si ginecologice periodice. Tratamentul profilactic pe termen lung al osteoporozei trebuie aplicat doar femeilor cu risc crescut de a dezvolta fracturi. Indicatiile pentru intreruperea imediata a administrarii estrogenice sunt: afectiuni tromboembolice venoase, aparitia icterului, debutul unei cefalee de tip migrenos, tulburari de vedere aparute brusc, cresterea semnificativa a tensiunii arteriale. Estrofem nu are efect contraceptiv.

Interactiuni cu alte medicamente: Asocierea cu barbiturice, Rifampicina, Carbamazepin, Fenitoin poate reduce efectul direct al estrogenului.

Efecte secundare: In aproximativ 10% din cazuri pot aparea: tensiunea sanilor, greata, edeme, simptome ce se remit in cateva luni.

Producator: Novo Nordisk

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Trisequens Forte si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii terapeutice:...
Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...
Citeste prospectul medicamentului Wilzin si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Wilzin este un...