Bunele maniere. Intrebari pe care oamenii politicosi nu le pun niciodata

Bunele maniere. Intrebari pe care oamenii politicosi nu le pun niciodata

Abilitatea de a vorbi cand, cum si cat e necesar este benefica atat in viata privata cat si in cea profesionala. Totusi, pana si cei mai politicosi oameni au, uneori, comportamente care pot provoca neplaceri celorlalti. Spre exemplu, exista anumite curiozitati care se transforma in intrebari, pe care chiar si persoanele manierate le adreseaza inconstient oamenilor necunoscuti, provocand disconfort si chiar dorinta de izolare.

Iata un set de intrebari de evitat in conversatia cu o persoana pe care abia ai intalnit-o:

ESTE MAMA TA? Daca nu cunosti tipul relatiei in care se afla oamenii din fata ta, nu incerca sa ghicesti, alegand o varianta ce ti se pare optima. E posibil sa deranjezi cu aceasta curiozitate.
Evita, asadar, intrebari de genul: Este mama ta / sora / fratele / fiul? , Sunteti rude?

Poti invoca relatii care nu sunt pe placul celor din fata ta. Poate barbatul e mai tanar, dar este iubitul femeii pe care tocmai o numesti mama… Pentru a evita situatii penibile, concluzioneaza ce fel de relatie e intre cei din fata ta prin simpla analiza. Nu e necesar sa emiti judecati de valoare. Tine pentru tine. Curiozitatea nu a omorat pe nimeni :)

DE CAT TIMP SUNTETI IMPREUNA? SUNTETI CASATORITI? Oamenii adora sa vorbeasca despre relatii, fie despre ale lor, fie despre ale altora. Insa, daca interlocutorii tai nu scot un cuvant despre asta, nu te grabi sa afli ce si cum. E clar ca evita subiectul. Poate sunt doar simplii cunoscuti ce au ales, spontan, sa vina la petrecere impreuna. Sau poate se iubesc de ani buni, dar urasc conceptul de casatorie.

CAND O SA AVETI COPII? Iata cateva alte intrebari pe care trebuie sa le eviti: Aveti copii? Esti insarcinata? Vrei baietel sau fetita?

E clar ca o mama cu mai multi copii primeste, in mod repetat, intrebarea Sunt toti ai dumneavoastra? Aceasta situatie, sigur, o scoate din sarite! In alta ordine de idei, o intrebare despre copii poate deranja un cuplu ce nu poate procrea. Mai mult, o femeie intrebata despre sarcina, poate intelege ca este considerata prea grasa…

Daca interlocutorul/ii tau/i a/au venit cu copiii, este mai bine sa-l/i intrebi despre interesele lui/lor. Daca nu au copii, cauta un subiect neutru pentru conversatia initiala.

E PERMANENT? Daca cei pe care abia i-ai intalnit au modificari vizibile in ceea ce priveste estetica(tatuaje, implanturi cu silicon, sprancene arcuite etc) , nu te apuca sa ii intrebi ce si cum. Intrebari precum: A durut? E real tatuajul? Unde ai facut interventia? vor deranja, deoarece intri prea repede in intimitatea respectivelor persoane.

PENTRU CE AI NEVOIE DE…? Hobby-urile sunt un subiect excelent pentru comunicare. Asa iti poti face prieteni noi. Cu toate acestea, exista o serie de intrebari care pot deranja. De exemplu, sa intrebi pe cineva de ce prefera sa creasca 5 caini nu e deloc de preferat. Cel/cea din fata ta ar putea trai cu senzatia ca ii contesti hobby-ul.

CAT CASTIGI? CAT A COSTAT? Oamenii prefera sa nu vorbeasca despre castigurile personale. Multi fac asta in sanul familiei, d-apai cand sunt abordati de straini! E lesne de inteles comportamentul. Unii nu castiga ata cat doresc si nu vor sa fie catalogati ca saraci, looseri etc. Altii, din contra, castiga bine  si se feresc pentru a nu fi invidiati...Vorbim despre intrebari mult prea personale, asa ca abtine-te...

La fel si in cazul obiectelor din jur. Nu te apuca sa intrebi cat a costat biblioteca sau pianul din living! Omul din fata ta ar putea interpreta asta tot ca pe o incercare de a-i evalua posibilitatile financiare.

Cum sa te comporti cand primesti intrebari incomode, in genul celor de mai sus?

- schimba subiectul;

- da un raspuns scurt si evaziv;

- refuza sa raspunzi.

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Regulile de conduita sunt, in general, destul de simple si cunoscute de majoritatea oamenilor cu o minima...
Comportamentul adecvat in societate iti va aduce intotdeauna o eticheta buna. Felul in care servesti masa, spre...
Societatea impune reguli de comportament. Fara acestea, evolutia umana ar fi imposibila. Unele dintre aceste dovezi de...