Infectiile ce cauzeaza aceste boli pot fi virale sau bacteriene. Odata ce ne imbolnavim este important sa descoperim daca suntem sau nu contagiosi, pentru a evita imbolnavirea altor persoane. Iata care sunt simptomele bolilor contagioase si cum pot fi tratate acestea:
Simptomele bolilor contagioase
Mucusul gros de culoare galbena/verde indica o infectie respiratorie contagioasa, ce implica inflamarea cailor respiratorii. Insa, daca mucusul este subtire si transparent, acesta este cauzat de diferite alergii, care nu sunt contagioase.
Temperatura peste 37,5 de grade Celsius sau febra este una dintre cele mai comune simptome ale bolilor infectioase, fiind o reactie naturala a organismului uman, ce lupta cu infectiile prin febra. Temperatura normala a corpului este intre 36,5 si 37,5 grade Celsius. Daca depaseste acest prag, poarta denumirea de febra.
Iritatiile pielii aparute la extremitati, ce se intind spre interior sau invers sunt adesea semne ale unor boli contagioase. Acestea pot fi alergice sau virale. Iritatiile virale sunt semne ale unor infectii virale cum ar fi varicela sau pojarul.
Diareea poate fi de natura infectioasa, mai ales daca este insotita de voma si de febra nu foarte mare. In acest caz diareea poate fi un simptom al gripei la stomac (gastroenterita), putand semnaliza si prezenta unui Rotavirus, ambele afectiuni fiind contagioase.
Durerile de deasupra fruntii, de la nivelul obrajilor sau de pe lungimea nasului pot fi, de asemenea, semne ale unor boli contagioase.
Durerile in gat insotite de mucus lichid pot fi semne ale unei gripe sau ale unei raceli.
Somnolenta si lipsa poftei de mancare pot fi simptome ale unei boli contagioase, cu care organismul uman lupta prin somn si privare de mancare.
Tratarea racelilor, alergiilor si a gripei
Beti multe lichide (apa, ceai, sucuri naturale), deoarece acestea ajuta la fluidizarea mucusului si veti putea expectora mai usor.
Faceti gargara cu apa cu sare pentru a va trata durerile in gat. Dizolvati o jumatatate de lingurita de sare intr-un pahar cu apa calda si faceti gargara cu aceasta solutie, ce va va umezi gatul si va elimina bacteriile. Faceti acest lucru de 3-4 ori pe zi.
Decongestionati nasul infundat cu picaturi speciale, ce nu necesita prescriptie medicala, insa care trebuie administrate conform indicatiilor de pe ambalaj.
Tratati-va durerile de cap si febra cu medicamente specifice. Este indicat, de asemenea, sa va odihniti si sa dormiti cat mai mult.
Daca suferiti de alergii este indicat sa luati medicamente specifice, respectand dozele indicate de un medic sau un farmacist.