Brilique comprimate

Citeste prospectul medicamentului  Brilique comprimate si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Brilique se utilizeaza in asociere cu aspirina pentru prevenirea evenimentelor aterotrombotice (probleme cauzate de cheaguri de sange si "întarirea" arterelor), cum ar fi atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale.

Brilique este un medicament care contine substanta activa ticagrelor. Acesta este disponibil sub forma de comprimate rotunde de culoare galbena (90 mg).

Pentru ce se utilizeaza Brilique?

Brilique se utilizeaza la adultii care au suferit un atac de cord sau care prezinta angina instabila (un tip de durere toracica datorata problemelor legate de circulatia sangelui spre inima).

Medicamentul se poate obtine numai pe baza de reteta.

Cum se utilizeaza Brilique?

Doza initiala de Brilique este de doua comprimate administrate concomitent, urmata de o doza regulata de un comprimat administrat de doua ori pe zi. De asemenea, pacientii trebuie sa ia aspirina conform indicatiilor medicului. Este posibil ca medicul sa le spuna sa nu ia aspirina din considerente de sanatate. Pacientii trebuie sa continue tratamentul timp de pana la un an, cu exceptia cazului in care medicul le cere sa inceteze administrarea medicamentului.

Cum actioneaza Brilique?

Substanta activa din Brilique, ticagrelor, este un inhibitor al agregarii plachetare. Aceasta inseamna ca ajuta la prevenirea formarii cheagurilor de sange. Cand sangele se coaguleaza, aceasta se datoreaza agregarii (lipirii unele de altele) unor celule speciale din sange numite trombocite (plachete). Ticagrelor impiedica agregarea trombocitelor prin blocarea actiunii unei substante numite ADP atunci cand se leaga de suprafata trombocitelor. Astfel, trombocitele nu mai devin "lipicioase", ceea ce reduce riscul de formare a unui cheag de sange si ajuta la prevenirea unui accident vascular cerebral sau al unui alt atac de cord.

Cum a fost studiat Brilique?

Efectele Brilique au fost testate initial pe modele experimentale inainte de a fi studiate la om.

Brilique a fost comparat cu clopidogrel (un alt inhibitor al agregarii plachetare) intr-un studiu principal la care au participat peste 18 000 de adulti care suferisera un atac de acord sau prezentau angina instabila. Pacientii au luat, de asemenea, aspirina, fiind tratati pe o perioada de pana la un an. Principala masura a eficacitatii s-a bazat pe numarul de pacienti care au suferit un alt atac de cord, un accident vascular cerebral sau care au decedat ca urmare a unei boli cardiovasculare.

Ce beneficii a prezentat Brilique pe parcursul studiilor?

S-a demonstrat ca Brilique este benefic pentru pacientii care au suferit un atac de cord sau prezinta angina instabila. În cadrul studiului principal, 9,3% din pacientii care au luat Brilique au suferit un alt atac de cord, un accident vascular cerebral sau au decedat ca urmare a unei boli cardiovasculare in comparatie cu 10,9% din pacientii tratati cu clopidogrel.

Care sunt riscurile asociate cu Brilique?

Cele mai frecvente efecte secundare ale tratamentului cu Brilique (observate la 1 pana la 10 pacienti din 100) sunt dispneea (dificultati de respiratie), epistaxisul (sangerari nazale), hemoragia gastrointestinala (sangerare la nivelul stomacului sau intestinului), sangerarea la nivelul pielii sau sub piele, echimozele si sangerarea la locul interventiei (acolo unde a fost intepat un vas de sange). Pentru lista completa a efectelor secundare raportate in urma tratamentului cu Brilique, a se consulta prospectul.

Brilique nu trebuie administrat persoanelor care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la ticagrelor sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. Medicamentul nu trebuie utilizat la pacientii cu boala hepatica moderata pana la severa sau care prezinta hemoragii in mod curent sau la pacientii care au suferit un accident vascular cerebral cauzat de o hemoragie intracerebrala. De asemenea, acesta nu trebuie utilizat la pacientii care iau alte medicamente cu un puternic efect blocant asupra uneia din enzimele hepatice (CYP3A4). Acestea sunt medicamente precum ketoconazol (utilizat in tratamentul infectiilor fungice), claritromicina (un antibiotic), atazanavir si ritonavir (medicamente utilizate la pacientii seropozitivi HIV) si nefazodona (utilizat in tratamentul depresiei).

De ce a fost aprobat Brilique?

CHMP a observat ca studiul principal a demonstrat ca, in comparatie cu clopidogrel, Brilique reduce riscul de atacuri de cord si decese de cauza cardiovasculara. Cu toate acestea, Brilique nu a fost mai eficace decat clopidogrel in reducerea riscului de accident vascular cerebral.

CHMP a hotarat ca beneficiile Brilique sunt mai mari decat riscurile asociate si a recomandat eliberarea unei autorizatii de introducere pe piata pentru acest produs.

Alte informatii despre Brilique

Comisia Europeana a acordat AstraZeneca o autorizatie de introducere pe piata pentru Brilique, valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene, la 03 decembrie 2010. Autorizatia de introducere pe piata este valabila cinci ani, dupa care poate fi reinnoita.

Pentru mai multe informatii referitoare la tratamentul cu Brilique, a se consulta prospectul sau contactati-va medicul sau farmacistul.

Prezentul rezumat a fost actualizat ultima data in 10-2010

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Pradaxa este un medicament utilizat in prevenirea formarii cheagurilor de sange. Actioneaza prin blocarea unei substante din...
Citeste prospectul medicamentului Plavix si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Vi s-a...
Citeste prospectul medicamentului Clopidogrel Zentiva si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Clopidogrel Zentiva...