GYNIPRAL, comprimate a 0,5 mg

Citeste prospectul medicamentului Gynipral, comprimate 0,5 mg si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii: Iminenta de avort si de nastere prematura (in principal pentru continuarea tratamentului perfuzabil).

Compozitie: Fiecare comprimat contine 0,5 mg hexoprenalina sulfat.

Actiune terapeutica: Gynipral previne o nastere prematura sau iminenta de avort prin relaxarea musculaturii uterine. In majoritatea cazurilor este astfel posibila prelungirea sarcinii pana la data presupusa de nastere.

Mod de administrare: Se administreaza cu putin lichid.

Dozare: Daca nu exista alte prescriptii din partea medicului, se urmeaza cu strictete urmatoarele recomandari: iminenta de avort sau de nastere prematura: dupa o administrare anterioara de Gynipral solutie injectabila, tratamentul cu comprimate a 0,5 mg se incepe cu 1-2 ore inainte de sistarea administrarii perfuziei cu Gynipral. Initial se ia un comprimat la fiecare 3 ore, apoi la intervale mai largi de 4-6 ore (4-8 comprimate pe zi) cu putin lichid.

Contraindicatii: Gynipral nu se administreaza in caz de: hiperfunctie tiroidiana, boli cardiace mai ales inflamatorii ale miocardului, disfunctii cardiace cu frecventa cardiaca mare si anumite valvulopatii; boli severe hepatice si renale, glaucom, hemoragii uterine severe (dezlipire prematura de placenta), infectii uterine. Perioada de alaptare: nu se foloseste in perioada de alaptare.

Efecte secundare: Tratamentul cu Gynipral poate produce cefalee, anxietate, tremor fin al degetelor, transpiratii, palpitatii si ameteli. De asemenea poate aparea hipotensiune, mai ales scaderea valorii tensiunii diastolice (= minima). In rare cazuri sunt posibile greturi si varsaturi. In cazuri izolate unii pacienti prezinta ritm cardiac neregulat, dispnee, senzatie de presiune toracica. Aceste simptome dispar foarte rapid la intreruperea tratamentului. Glicemia poate fi crescuta mai ales in caz de diabet concomitent. Diureza este redusa mai ales in faza initiala a tratamentului. Totusi, pacientii cu tendinta la retentie excesiva de lichid in sectorul tisular (formarea de edeme) au tendinta mai mare la scaderea diurezei. Peristaltismul intestinal poate fi redus in cursul tratamentului, fiind necesara asigurarea unei defecatii regulate.

Interactiuni: Gynipral poate interactiona cu unele medicamente. Unele preparate antihipertensoare ca beta-blocantele reduc sau anuleaza efectul Gynipral. Actiunea medicamentelor antidiabetice este redusa. Anumite medicamente pentru circulatie si antiastmatice cresc mai ales efectele secundare (pulsatiile cordului, cresterea frecventei pulsului), de asemenea cafeaua si ceaiul pot intensifica efectele secundare ale Gynipral-ului. Gynipral nu se foloseste impreuna cu alcaloizi ergotaminici. Gynipral nu se foloseste cu preparate de calciu, vitamina D sau dihidrotahisterol. Va rugam informati medicul despre medicatia pe care o luati, mai ales daca a fost prescrisa de alt medic. Dependenta: Nu a fost observata pana in prezent.

Precautii: Daca apar contraindicatii sau efecte secundare informati medicul. Tensiunea arteriala, frecventa si functia cardiaca trebuie controlate regulat de medic. La diabetici trebuie masurata glicemia la intervale regulate. Deoarece tratamentul cu Gynipral reduce diureza, urmariti orice semn de retentie lichidiana in spatiul tisular (edeme ale membrelor inferioare, dispnee datorita incarcarii plamanului cu lichid. Aceasta este important mai ales la pacientii tratati cu corticosteroizi sau cei cu boli renale. Daca urmeaza sa fiti operat, informati anestezistul despre tratamentul cu Gynipral. Urmariti data expirarii. Nu tineti preparatul la indemana copiilor!

Forma de prezentare: Cutii a 20 sau 100 comprimate.

Conditii de pastrare: Feriti de lumina, pastrati produsul in ambalaj original! Pentru orice nelamuriri, consultati medicul curant!

Producator: Nycomed Amersham

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului GYNIPRAL 25 mcg, concentrat pentru prepararea solutiei injectabile si afla pentru ce este indicat...
Citeste prospectul medicamentului Gynipral, fiole de 10 mcg/2 ml si afla pentru ce este indicat si cum...
Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...