Toxoplasmina liofilizata

Citeste prospectul medicamentului Toxoplasmina liofilizata si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii: Toxoplasmina liofilizata este utilizata in intradermoreactia tip Frenkel, in diagnosticul de orientare al toxoplasmozei umane.

Prezentare: Toxoplasmina liofilizata este un extract in tampon fosfat salin de toxoplasme separate din exsudatul peritoneal al soarecilor, dupa 4 zile de la infectie.

Extractia se face prin inghetari si dezghetari repetate. Toxoplasmina liofilizata este conditionata in fiole de 2 ml cu 0,5 ml produs. Martorul se conditioneaza in fiole de 1 ml continand 0,5 ml tampon fosfat salin (TFS). Solventul se conditioneaza in fiole de 1 ml continand 0,5 ml apa distilata. Toxoplasmina se ambaleaza in cutii de carton sub forma de trusa ce contine: 1 fiola toxoplasmina, 1 fiola martor si 1 fiola solvent. Prezervant: Nu contine.

Mod de actiune: Toxoplasmina determina o reactie edematoasa la locul injectiei, la persoane prezentand hipersensibilizare la acest antigen (infectie latenta).

Mod de administrare: Fiola de toxoplasmina liofilizata se dizolva in 0,5 cm3 solvent: solubilizarea produsului trebuie sa fie imediata, iar lichidul obtinut clar, fara flocoane sau particule in suspensie. Din continutul fiolei se injecteaza intradermic 0,1 ml antigen pe fata exterioara a antebratului, dupa dezinfectia prealabila a pielii.

Pe celalalt antebrat se inoculeaza cu aceleasi precautii de sterilitate, strict intradermic, 0,1 ml solutie martor (TFS). Pentru a avea certitudinea dozelor inoculate, se recomanda folosirea seringilor de tuberculina. Citirea rezultatelor intradermoreactiei se face la 24 si 48 ore de la inocularea toxoplasminei. Reactia pozitiva este caracterizata prin aparitia la locul de injectare a toxoplasminei a unei surse de infiltratie cu eritem, cu un diametru de 10 mm si eventual o induratie sau vezicula centrala. Eritemul sub 3 mm diametru aparut la 48 h nu este luat in consideratie.

Locul de inoculare a serului martor nu trebuie sa prezinte nici un fel de modificari. In cazul reactiei negative, tegumentele sunt nemodificate atat la locul de inoculare al toxoplasminei, cat si al testului martor. Reactiile eritematoase cu un diametru sub 3 mm la locul de inoculare al toxoplasminei nu sunt luate in considerare.

Reactiile pot fi aparent fals negative la batrani cu areactivitate dermica sau in cazuri de anergie casectica. I.D.R. cu toxoplasmina este pozitiva atat in caz de toxoplasmoza cronica, cat si in caz de toxoplasmoza acuta. In cazurile negative testul poate fi repetat dupa 3-4 luni. Testul I.D.R. cu toxoplasmina apare pozitiv in medie la 2-3 saptamani dupa infectie si ramane pozitiv intens pana la 10 ani si slab pozitiv tot restul vietii.

Conditii de pastrare: Toxoplasmina liofilizata se pastreaza la intuneric, la o temperatura variind intre +4 si +15 grade Celsius. Termen de valabilitate: Este de 2 ani de la data liofilizarii si este inscris pe fiola. Dupa solubilizare, produsul trebuie folosit in maxim 4 ore.

Producator: Institutul Cantacuzino

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...
Citeste prospectul medicamentului Wilzin si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Wilzin este un...
Citeste prospectul medicamentului Wellferon, injectabil si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Wellferon...
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare