XANAX, comprimate

Citeste prospectul medicamentului  Xanax, comprimate si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza.

Indicatii: Xanax tablete (alprazolam) este indicat in tratamentul: Starilor anxioase (nevroza anxioasa).

Simptomele care apar la acesti pacienti sunt: anxietatea, stari de tensiune, agitatie, insomnie, iritabilitate si/sau hiperactivitate vegetativa, determinand o varietate de simptome de tip somatic.

Depresie anxioasa. La acesti pacienti apar simultan simptome de anxietate si depresie. Depresie nevrotica sau reactiva. Acesti pacienti prezinta in primul rand o stare depresiva sau lipsa totala de interes si/sau de placere. De obicei sunt prezente si simptome de anxietate, agitatie psihomotorie si insomnie. Alte caracteristici includ modificari ale apetitului, ale greutatii corporale, tulburari somatice, cognitive, scaderea energiei, sentimente de inutilitate/vinovatie sau idei de moarte sau suicid. Stari de anxietate, depresie anxioasa sau depresie - asociate cu alte boli ca faza cronica a sindromului de abstinenta la alcool sau afectiuni organice si functionale, in special anumite boli gastrointestinale, cardio-vasculare sau dermatologice. Stari de panica. Xanax este indicat in tratamentul starilor de panica care evolueaza cu sau fara fobie. Xanax este de asemenea indicat in blocarea sau atenuarea atacurilor de panica si a fobiei la pacienti care au agorafobie cu atacuri de panica. Eficacitatea Xanax in tratamentul anxietatii , al anxietatii asociate cu depresie si al depresiei nevrotice (reactive) pe termen lung, ce depaseste 6 luni, nu a fost stabilita de studii clinice sistematice; cu toate acestea, la pacientii cu afectiuni insotite de stari de panica, tratamentul de 8 luni a fost eficient. Medicul trebuie sa evalueze periodic eficienta medicamentului pentru fiecare pacient in parte.

Contraindicatii:

Xanax este contraindicat la pacientii cu sensibilitate cunoscuta la benzodiazepine.

Precautii:

Folosirea sa nu a fost stabilita in cazul depresiei cu manifestari psihotice, in boala bipolara, sau in depresia “endogena" (ex.: pacientii internati cu depresie severa). In cazul administrarii benzodiazepinelor, inclusiv a alprazolamului, pot aparea obisnuinta si dependenta fizica/emotionala. Trebuie acordata atentie in prescrierea benzodiazepinelor, in special la pacientii cu predispozitie la abuzul de medicamente (ex. alcoolici si cei dependenti de droguri) datorita inclinatiei lor catre obisnuinta si dependenta. Simptomele de abstinenta apar dupa scaderea rapida sau intreruperea brusca a tratamentului cu benzodiazepine, inclusiv alprazolam.

Aceste simptome pot fi de la euforie usoara si insomnie la sindroame majore care includ crampe musculare si abdominale, varsaturi, transpiratii, tremor si convulsii. Semnele si simptomele, in special cele mai grave, sunt mai frecvente la pacientii care au primit doze excesive pe o perioada de timp mai mare. Cu toate acestea, simptomele de abstinenta au fost raportate si in cazul intreruperii bruste a tratamentului cu benzodiazepine la doze terapeutice. In consecinta, trebuie evitata intreruperea brusca a tratamentului, urmarindu-se reducerea gradata a dozei (vezi “Posologie si administrare": intreruperea terapiei). Cand este intrerupta terapia la pacientii cu atacuri de panica, simptomele datorate recurentei atacurilor de panica se aseamana adesea cu acelea care apar in cazul abstinentei la tratament.

Administrarea la pacientii cu depresie severa sau cu tendinta la suicid se face cu precautii corespunzatoare si in doze adecvate. Afectiunile care evolueaza cu stari de panica au fost asociate cu depresii majore primare si secundare si cu cresterea frecventei de suicid printre pacientii netratati. De aceea, trebuie luate aceleasi precautii in cazul folosirii dozelor mai mari de Xanax pentru tratamentul starilor de panica ca si pentru folosirea oricarui alt psihotrop la pacientii depresivi sau la cei cu idei sau planuri ascunse de suicid. Pentru pacientii cu afectare renala sau hepatica trebuie luate precautiile obisnuite. Eficacitatea si siguranta tratamentului cu Xanax la copii sub 18 ani nu a fost stabilita. Sarcina si alaptare: Datorita experientei cu alte medicamente din clasa benzodiazepinelor, se presupune ca Xanax poate determina risc crescut de anomalii congenitale in cazul administrarii la femei gravide, in primul trimestru de sarcina. Daca se administreaza Xanax in timpul sarcinii, sau daca pacienta ramane insarcinata in timpul tratamentului cu Xanax, ea va fi avertizata asupra posibilelor reactii asupra fatului.

Deoarece administrarea acestuia are rareori o indicatie de urgenta, folosirea sa in timpul primului trimestru de sarcina trebuie intotdeauna evitata. Este cunoscut faptul ca benzodiazepinele se elimina prin laptele matern. Ca regula generala, mamele nu trebuie sa alapteze in timpul tratamentului cu Xanax. Capacitatea de conducere auto si de folosire a utilajelor: Ca si in cazul altor medicamente active pe SNC, pacientii care primesc Xanax trebuie sfatuiti sa nu conduca masini sau sa opereze utilaje periculoase din cauza posibilelor efecte de somnolenta sau ameteala ce pot aparea in timpul tratamentului cu Xanax.

Reactii adverse:

Efectele adverse, daca apar, sunt observate, in general, la inceputul tratamentului si dispar de obicei in cursul tratamentului sau la reducerea dozelor. La pacientii tratati pentru anxietate, depresie asociata cu anxietate, si depresie nevrotica (reactiva), reactiile adverse cele mai frecvente sunt senzatia de somnolenta si de ameteala. Mai putin frecvente au fost tulburarile de vedere, cefalee, depresie, insomnie, nervozitate/anxietate, tremor, modificari de greutate, tulburari de memorie/amnezie, tulburari de coordonare, diferite simptome gastrointestinale si manifestari vegetative. In plus, au fost raportate urmatoarele reactii adverse aparute ca urmare a folosirii benzodiazepinelor anxiolitice, inclusiv a alprazolamului: distonie, iritabilitate, anorexie, oboseala, vorbire neclara, icter, slabiciune musculara, modificari ale libidoului, neregularitati ale ciclului menstrual, incontinenta, retentie de urina si afectarea functiei hepatice.

Foarte rar s-a raportat cresterea presiunii intraoculare. Cele mai frecvente efecte adverse la pacientii cu afectiuni, care evolueaza cu stari de panica, au fost sedarea/somnolenta, oboseala, ataxia/tulburari de coordonare si vorbirea neclara. Mai putin frecvente au fost modificarea afectului, simptome gastro-intestinale, dermatita, tulburari ale memoriei, disfunctii sexuale, afectari ale intelectului si confuzie. Ca si in cazul altor benzodiazepine au fost raportate, dar mai rar, reactii ca: dificultati de concentrare, stari confuzionale, halucinatii, excitatii, precum si efecte de comportament advers ca iritabilitate, agitatie, furie si agresivitate sau reactii de tip ostil. In multe dintre cazurile observate ce au prezentat tulburari de comportament, pacientii primeau concomitent si alte medicamente active pe SNC, si/sau sufereau de o afectiune psihiatrica. Rapoarte izolate publicate, implicand un numar mic de pacienti au indicat ca astfel de efecte adverse apar la bolnavii cu tulburare de personalitate de granita, cu antecedente de comportament violent sau agresiv, sau cu antecedente de abuz de alcool sau droguri. La pacientii cu tulburare psihica consecutiva unui stres/eveniment traumatizant au fost raportate stari de iritabilitate, ostilitate, si idei obsesive in cazul intreruperii tratamentului cu alprazolam.

Compozitie:

Xanax tablete 0,25 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 0,25 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grau, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal. Xanax tablete 0,5 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 0,5 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grau, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal, lac eritrosine de aluminiu sodiu. Xanax tablete 1 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 1 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grau, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal, lac eritrosine de aluminiu sodiu, lac aluminiu FD si C albastru nr. 2. Xanax tablete 2 mg: Fiecare tableta contine: Alprazolam 2 mg, celuloza microcristalina, lactoza, stearat de magneziu, amidon de grau, docusat de sodiu (85%) + benzoat de sodiu (15%), dioxid de silicon coloidal.

Actiune:

Dupa administrare orala, nivelul maxim de concentratie plasmatica Xanax-tablete este atins la 1-2 ore de la administrare. Timpul mediu de injumatatire al alprazolam este de 12-15 ore. Alprazolam este in mare parte oxidat. Metabolitii principali sunt alfa-hidroxi-alprazolam si o benzofenona derivata din alprazolam. Concentratiile plasmatice ale acestor metaboliti sunt foarte scazute. Actiunea biologica a alfa-hidroxi-alprazolam este de aproximativ jumatate din cea a alprazolamului. Timpii lor de injumatatire sunt de acelasi ordin de marime cu cel al alprazolamului. Metabolitul de tip benzofenona este inactiv. Alprazolamul si metabolitii sai sunt eliminati in principal prin urina. In vitro, alprazolamul este legat (80%) de proteinele plasmatice umane.

Administrare:

Doza optima de Xanax (alprazolam) trebuie individualizata in functie de severitatea simptomelor si de raspunsul fiecarui pacient in parte. Doza zilnica (vezi tabelul) va corespunde necesitatilor majoritatii pacientilor. La cativa pacienti care necesita doze mai mari, acestea trebuie crescute cu atentie pentru a evita reactiile adverse. Cand sunt necesare doze mai mari, trebuie crescuta mai intai doza din cursul serii. In general, pacientii care nu au primit anterior medicatie psihotropa vor necesita doze mai mici fata de cei tratati cu tranchilizante minore, antidepresive, sau hipnotice precum si de cei cu antecedente de etilism cronic. Este recomandata folosirea celei mai mici doze la batrani sau pacienti debilitati, pentru a exclude posibilitatea dezvoltarii suprasedarii sau a ataxiei. Pacientii trebuie reevaluati periodic, iar daca este necesar dozele trebuie ajustate.

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Citeste prospectul medicamentului Wobenzym x 200 Drajeuri si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. ...
Citeste prospectul medicamentului Wilzin si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Wilzin este un...
Citeste prospectul medicamentului Wellferon, injectabil si afla pentru ce este indicat si cum se administreaza. Indicatii: Wellferon...