8 comportamente ciudate ale copiilor si cum sa le gestionezi

8 comportamente ciudate ale copiilor si cum sa le gestionezi

Copiii spun lucruri trasnite. Stim asta inclusiv din cadrul unei celebre emisiuni tv. Cand sunt, insa, foarte mici, nu doar ca spun lucruri iesite din comun, ci si fac astfel de lucruri. De exemplu, s-ar putea sa te intrebi de ce copilul tau se loveste cu capul de patut inainte de culcare. Nu te impacienta! Exista explicatii pentru acest comportament si nu numai.

8 comportamente ciudate ale copiilor si cum sa le gestionezi:

1. Isi tin respiratia. In aceasta perioada in care nu respira, copilul, cel mai probabil,tocmai a avut o criza de plans. Urmeaza imediat cam un minut in care cel mic nu mai respira. De aceea, se va schimba la fata si chiar exista riscul sa lesine. Nu te supara pe el! Nu poate controla acest comportament! Aceste episoade se pot intampla deoarece copilul este furios, speriat, in stare de soc sau cuprins de o durere fizica. Desi poate parea infricosatoare, tinerea respiratiei nu e de obicei periculoasa. Obiceiul incepe sa dispara la varsta de 4-5 ani.

2. Isi dau, constant, hainele jos de pe ei. Copiii nu se simt rusinati cand sunt dezbracati complet. Deci n-au nicio problema sa se dezbrace oricand si oriunde, chiar si in locuri publice. S-ar putea sa o faca pentru ca nu se simt comozi in respectivele haine sau pentru ca le e cald. Un alt motiv pentru lepadarea hainelor este repetarea unei abilitati. Mai exact, copilul a invatat sa se dezbrace si pune asta in practica pentru a se simti cat mai independent.

3. Beau apa din cada. Copiii pana in 3 ani nu fac diferenta dintre apa potabila si cea nepotabila. Astfel, in timp ce iti imbaiezi copilul, s-ar putea ca acesta sa inghita voit apa plina de sapun. I se pare chiar distractiv sa faca asta. Fii vigilent/a si impiedica-l sa inghita prea multa apa din cada...

4. Dau cu capul, in mod constient, in diverse obiecte. Unii copii dau fara grija cu capul de zabrelele patutului propriu. Conform studiilor, aproximativ 15% dintre copii o fac. Unii specialisti considera ca acest comportament scoate la iveala o tulburare; altii cred ca este vorba doar de un comportament de calmare, la fel ca suptul degetului, de exemplu. Comportamentul dispare de la sine, odata ce copilul creste(dupa 2 ani, in general). Daca nu se intampla, e cazul sa duci copilul la pediatru.

5. Introduc diverse obiecte in ochi, nas si urechi. Copiilor le place sa exploreze lumea. Asadar, atunci cand isi indeasa mici obiecte in urechi, nas si ochi, nu fac altceva decat sa experimenteze. Ei inca nu pot face diferenta dintre bine si rau, asa ca nu dau inapoi de la astfel de comportamente ce le pot provoca rani. Monitorizeaza copilul atunci cand prin zona se afla obiecte periculoase.

6. Mananca tot felul de lucruri necomestibile. Copiii pot manca aproape orice, de la proprii muci, pana la divrse insecte si chiar propriile excremente. Cum scriam si mai sus, vor sa exploreze lucruri noi. Si ce modalitate mai buna de a face asta exista daca nu sa-si incerce receptorii gustativi? In cazul mucilor, papilele chiar se delecteaza :)

7. Se trag, adesea, de par. Copiii sub 2 ani se pot invarti adesea sau trage de par pentru a se calma. O fac, uneori, si pentru ca s-au plictisit. La varsta de 3 ani, invata sa observe cum reactioneaza parintii lor la aceste comportamente si e posibil sa o faca dinadins: vor efectiv sa atraga atentia adultilor. In cazul copiilor mai mari, smulgerea parului poate fi un semn de ADHD.

8. Vor sa li se citeasca in mod repetat aceeasi poveste. Ascultarea unei povesti pe care o cunosc deja ii poate ajuta pe copii sa se simta in control; iar acest control le ofera un sentiment de confort. Copilul tau e obisnuit deja cu lectura de dinainte de culcare, asa ca o vrea pe aceeasi fara sa constientizeze de ce. E un obicei de conservare, pana la urma. Cel mic se va relaxa si va adormi mult mai usor.

Citeste si: Cum sa gestionezi crizele de nervi ale celor mici

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

A disciplina un copil nu inseamna a-l pedepsi, ci sa-l ajuti sa-si schimbe comportamentul in bine. Doar...
Un copil depinde de familia sa din momentul in care s-a nascut. Legatura dintre el si parinti...
Dezvoltarea caracterului si dezvoltarea sociala reprezinta parti majore din viata unui copil. Chiar daca acesta isi poate...