Cei mai scumpi pantofi din lume. Ce sacrificii financiare esti dispusa sa faci pentru pantofii de care te-ai indragostit instant? Doar tu stii. Designerii de renume stiu, insa, ca femeile cu multi bani in conturi ar face sacrificii enorme pentru a avea incaltamintea mult dorita. Altfel, nu intelegem de ce ar crea pantofi care sa coste... 12,74 milioane de euro! Nu e o gluma! Acestia sunt cei mai scumpi pantofi din lume!
Incaltamintea care costa cat o avere maricica a fost creata de designerul britanic Debbie Wingham, renumit pentru creatiile sale luxoase. Sigur, o asemenea minunatie nu putea fi realizata decat pe comanda. Un client a cerut crearea pantofilor pentru a-i oferi cadou...
Lux exorbitant. Pantofii sunt perfect simetrici si au diamante foarte rare, in valoare de aproximativ 13 milioane de dolari. Tehnica folosita pentru decorarea pantofilor este specifica torturilor. Toate diamantele sunt lipite cu platina, iar fermoarul si placa de sub pantofi sunt din aur. Pana si pielea din care sunt facuti pantofii a fost vopsita cu aur de 24 de carate, desi procesul nu e deloc unul simplu.
Talpa si tocul sunt create in nuanta preferata de client si ofera pantofilor o tenta actuala. Si sa nu uitam: interiorul este, cum altfel... impodobit cu fir de aur!