Facebook pune accent pe localizare. Zuckerberg a anuntat ca stirile populare intr-o anumita regiune geografica vor fi afisate mai sus in feed utilizatorilor din respectiva zona, care inca n-au vazut postul in cauza.
Modificarea vine in sprijinul publicatiilor locale si intr-un final in sprijinul utilizatorilor care vor primi informatii din cea mai importanta zona de interes. Pe masura ce un subiect va atrage o audienta mai mare intr-o regiune, sansele acestuia sa ajunga in fruntea feed-ului utilizatorilor din acea zona cresc.
Criteriul de baza pe care Facebook il ia in seama pentru calcularea popularitatii unei stiri locale este numarul de click-uri. Cu cat numarul de utilizatori care dau click pe un link este mai mare, cu atat acesta va fi mai important. Evident, nu vor fi neglijate distrubuirile(share-urile) stirilor.
Modificarea a fost aplicata, deja, in SUA. Pana la incheierea lui 2018, Facebook va cauta sa extinda acest model in cat mai multe state.
Modelul nu este, insa, batut in cuie. Facebook a mai anuntat ca abordarea ar putea suferi modificari la randul ei, in functie de rezultatele constatate.