Fie ca locuiti in strainatate sau sunteti plecati din Romania in ziua alegerilor prezidentiale, pe 2 noiembrie 2014 "cetatenii romani aflati in strainatate in ziua scrutinului vor putea sa voteze la orice sectie de votare, in baza actelor de identitate prevazute de Biroul Electoral Central (BEC) in Decizia nr. 10/ 2014", a mentionat MAE intr-un comunicat citat de HotNews.ro.
Romanii au la dispozitie 294 de sectii de votare aflate in afara tarii noastre la data mentionata.
Toate conditiile de vot pentru romanii care domiciliaza sau se afla pe teritoriul strain in ziua de 2 noiembrie sunt mentionate in detaliu in Ghidul alegatorului roman din straiatate, elaborat de MAE si Autoritatea Electorala Permanenta.
Astfel, cetatenii romani care domiciliaza in strainatate, dar se afla in Romania in ziua votarii pot vota la orice sectie de vot din Romania dupa ce declara in scris pe propria raspundere ca nu au mai votat si nu vor mai vota la acel tur de scrutin.
Ei trebuie sa se prezinte la vot cu unul dintre urmatoarele acte de identitate: pasaportul simplu cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS) sau pasaportul simplu electronic cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS) sau pasaportul simplu temporar cu mentionarea tarii de domiciliu (CRDS).
Cetatenii romani aflati in strainatate in ziua votarii:
Cetatenii romani care se afla in ziua alegerilor in strainatate pot sa isi exercite dreptul de vot la orice sectie de votare organizata in strainatate.
Cetatenii romani care voteaza la sectiile organizate in strainatate isi pot exercita dreptul de vot dupa ce declara in scris pe propria raspundere ca nu au mai votat si nu vor mai vota la acel tur de scrutin.
Cetatenii romani cu domiciliul in Romania care in ziua votarii se afla in strainatate isi pot exercita dreptul de vot in baza unuia dintre urmatoarele acte de identitate, valabile in ziua votarii: pasaportul diplomatic sau pasaportul diplomatic electronic sau pasaportul de serviciu sau pasaportul de serviciu electronic sau pasaportul simplu sau pasaportul simplu electronic sau pasaportul simplu temporar sau titlul de calatorie.
Ei pot sa foloseasca si cartea de identitate daca tara in care se afla permite accesul pe teritoriul sau in baza cartii de identitate.