Cum sa ai SUCCES la JOB. 9 sfaturi pentru lucrul in echipa

Cum sa ai SUCCES la JOB. 9 sfaturi pentru lucrul in echipa

Munca nu e usoara, dar e necesara si, in cantitati echilibrate, sanatoasa. Oamenii muncesc , cu mici exceptii. Acest motor social le asigura traiul si, poate cel mai important, le creeaza o rutina, mecanismul prin care se simt utili in societate.

Munca nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni. Este activitatea principala intr-o societate evolutiva. Cand devin oamenii nemultumiti de munca? Simplu. Atunci cand muncesc ineficient, mult si/sau in domenii nepotrivite. Evident, sunt la fel de frustrati, daca remuneratia nu satisface nevoile unei vieti decente.

Asadar pentru a te simti bine la locul de munca, e necesar:

1. sa activezi in domeniul potrivit;

2. sa obtii salariul dorit;

3. sa te integrezi intr-o echipa.

Punctul 3 este, de altfel, subiectul discutiei noastre de azi. Munca individuala este importanta, dar reprezinta doar inceputul unui mecanism de succes. Reusitele individuale trebuie sa faca parte dintr-un puzzle bine pus la punct. Doar asa produsul final va vinde bine. Mai exact, munca in echipa este esentiala pentru cresterea nivelului de productivitate, indiferent de domeniul de activitate!

Sfaturi pentru lucrul eficient in echipa

1. Prima impresie. Introducerea este esentiala la noul loc de munca. Faceti cunostinta si schimbati numere de contact. Incercati sa retineti cat mai multe nume din ceea ce se cheama noua echipa.

2. Apropiati-va. Cand munciti in echipa, trebuie sa aveti incredere unul in celalalt. Asezati-va la aceeasi masa si raspundeti urmatoarei intrebari: Ce putem face pentru a obtine cele mai bune rezultate din acest proiect(afacere)?

3. Identificati lucrurile pe care le aveti in comun. Intotdeauna veti gasi macar un element comun cu al unui coleg. Incercati sa profitati de potrivire. Astfel, veti reusi sa depasiti potentiale episoade tensionate la locul de munca(intr-un business). Nu trebuie sa va imprieteniti peste noapte, ci doar sa stiti ca puteti comunica relaxat pe un anume subiect.

4. Asigurati conditii optime de intalnire. Cand vreti sa lucrati in echipa, aveti grija ca toata lumea sa se simta bine la acel moment. Daca unuia dintre voi ii este foame, somn sau e racit, intrunirea nu va avea efectul scontat. Optim ar fi sa va intalniti chiar la masa de pranz. Mancarea relaxeaza atmosfera, iar comunicarea voastra va fi calma si eficienta.

5. Toata lumea sa vorbeasca, sa se exprime. Cautati un echilibru. Daca sunteti o persoana mai vocala, suferiti de logoree, incercati sa va autocenzurati la intalnire. Altfel, un coleg mai timid nu va participa la discutie. Rezultatul: frustrare pentru el, eficienta scazuta pentru grup.

6. Infranati ego-ul. Cand comunicati o idee, aveti grija sa o etichetati in asa masura incat ceilalti sa se simta apartenenti. Eticheta trebuie sa descrie ideea, nu creatorul ideii.

7. Laudati-va reciproc. Gasiti ceva frumos de spus, chiar daca se simte putina tensiune in aer. Imposibil sa nu gasiti elemente comune intr-o idee.

8. Lasati loc alternativelor. Momentul alegerilor e dificil. Pentru a nu afecta opiniile celorlati, evitati formularile cu aer de adevar absolut de genul: Cred ca ar trebui sa facem A, nu B! Varianta care lasa loc unor alternative ce s-ar putea dovedi mai inspirate este: Si cum ar fi sa facem A, in loc de B?

9. Gandeste la si despre tine, despre viitoarele tale actiuni. Multi oameni pierd timp pretios ingrijorandu-se cu privire la ceea ce cred ceilalti despre ei. Daca ne-am opri din a incerca sa ghicim ce este in mintile celorlalti, vietile noastre s-ar imbunatati simtitor, activitatile ar fi mult mai eficiente.

Daca v-a placut articolul, share pe:

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Te-ar mai putea interesa

Multe persoane se simt impovarate de circumstantele zilnice ale vietii personale. Acestea pot fi provocate de multi...
Fiecare dintre noi doreste sa aiba succes la locul de munca si sa-si impuna cat mai mult...
Activitatile de ingrijire a propriei persoane va pot ajuta sa reduceti stresul si sa va imbunatati starea...